Noapte de 15 -16 August 2016,ora 1,00 !
Dragii mei,
În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog, aud un glas care spune ceva despre Hiroshima .
Iata dragilor ce spune glasul:
”Au trecut zeci de ani, de la Hiroshima încoace; de la hipotermie !”
Dragii mei, să ne amintim ce s-a întamplat la HIROSHIMA -NAGASAKI ,mai ales că in acest an si chiar in aceasta luna, s-au împlinit 71 de ani de la nenorocire:
Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două orașe din Japonia, Hiroshimași Nagasaki. La timpul aruncării celor două bombe atomice, deși războiul din Europa se terminase prin capitularea necondiționată a Germaniei, Imperiul Japonieiși Statele Unite ale Americii se aflau încă în stare de război. La 6 august1945 bomba atomică cunoscută ca "Little Boy" a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca "Fat Man", a fost detonată deasupra orașului Nagasaki.
Acum dragilor, ce importanță are HIPOTERMIA cu HIROSHIMA, eu nu stiu a va spune.
Daca voi stiti dragii mei, astept cu mult interes Comenatriile voastre.
Cu dragoste,Maria.
Dragii mei,
În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog, aud un glas care spune ceva despre Hiroshima .
Iata dragilor ce spune glasul:
”Au trecut zeci de ani, de la Hiroshima încoace; de la hipotermie !”
Dragii mei, să ne amintim ce s-a întamplat la HIROSHIMA -NAGASAKI ,mai ales că in acest an si chiar in aceasta luna, s-au împlinit 71 de ani de la nenorocire:
Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki
Norul ciupercă provocat de explozia aruncării celei de-a doua bombe atomice, [The] Fat Man, deasupra orașului Nagasaki s-a ridicat la 18 km (sau 11 mi = 60,000 ft) în atmosferă deasupra hipocentrului.
Norul ciupercă provocat de explozia aruncării primei bombe atomice, Little Boy, deasupra orașului Hiroshima.
Motive pentru efectuarea bombardamentelor
Cele două arme atomice au fost arme de șoc și teroare. Avantajul enorm al acestor arme nu a fost militar (SUA dispuneau doar de câteva) ci politic. Din punct de vedere militar, Statele Unite ar fi câștigat puțin prin distrugerea a două orașe japoneze. Dar din punct de vedere civil, Japonia avea să piardă mult. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu distrugerea la scară largă (care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale în cantitatea necesară), ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea catastrofică într-o perioadă de timp foarte scurtă schimbă dramatic politica războiului, motivațiile oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a reflecta în timp ce războiul se desfășoară.Acum dragilor, ce importanță are HIPOTERMIA cu HIROSHIMA, eu nu stiu a va spune.
Daca voi stiti dragii mei, astept cu mult interes Comenatriile voastre.
Cu dragoste,Maria.